Micoza piciorului este o afecțiune dermatologică frecventă întâlnită. Ciuperca la picior sau tinea pedis apare într-un procent de 70% din populația lumii în cursul vieții, așadar este foarte important să știm cum o ținem sub control și o eliminăm complet într-un timp scurt.
Este o infecție tegumentară cauzată de dezvoltarea unor fungi, adică ciuperci. Se dezvoltă cu precădere într-un mediu cu umiditate crescută favorizat de purtarea șosetelor sau a papucilor neadecvați temperaturii mediului.

Nu este o patologie ce se încadrează în urgențele medicale însă face parte din categoria afecțiunilor grave datorită posibilității de suprainfectare. Dacă nu se urmează un tratament pentru ciuperca piciorului se poate dezvolta onicomicoză sau erizipel, afecțiuni mult mai grave. De aceea, deși nu pare o problemă prea serioasă trebuie tratată cu conștiinciozitate pentru a nu înrăutății situația.
Pruritul, senzația de arsură, prezența veziculelor, eritemul, sunt o parte din simptomele care definesc micoza piciorului. Tratamentul poate consta în aplicații locale cum ar fi cremele sau administrarea unui tratament medicamentos pe cale orală, în cazurile mai avansate se poate apela la utilizarea concomitentă a ambelor metode terapeutice.
Cuprins articol:
- 1 Ce este micoza piciorului?
- 2 Ciupercă între degetele de la picioare – poze care te ajută să o recunoști
- 3 Metode prevenire micoza piciorului – ce putem face pentru a nu lua ciuperca?
- 4 Tratament ciuperca unghiei – care este cel mai recomandat mod de tratare?
- 5 Pentru micoza piciorului există suplimente naturale care ne pot ajuta?
Ce este micoza piciorului?
Înainte de a discuta despre micoză, considerăm necesară o scurtă trecere în revistă a definiției acestea, ce este și cum o recunoaștem. Micoza piciorului este o afecțiune dermatologică cutanată. Este o infecție contagioasă putându-se transmite de la om la om.
Poate apărea în orice zonă de la nivelul piciorului însă, cel mai adesea apare în spațiul interdigital 3 și 4 sau 4 și 5. Micoza piciorului denumită și piciorul atletului este o infecție de tip superficial datorită faptului că apare la nivelul tegumentului însă poate implica și infecția patului unghial.
Ciuperca între degetele de la picioare este produsă de dermatofite, adică niște fungi care se înmulțesc, în acest caz la nivelul tegumentului. Infecția se transmite prin contact direct cu pielea unei persoane infectate sau prin utilizarea acelorași obiecte de la o persoană infectată la o persoană sănătoasă.
Fiind o patologie cu o contagiozitate foarte mare nu este recomandat ca o persoană sănătoasă din acest punct de vedere să utilizeze încălțămintea, unghiera, șosetele sau orice alt obiect ce a venit în contact cu zona infectată.
Tot o metodă indirectă de a dezvolta boala este prin venirea în contact cu suprafețe contaminate. Cel mai adesea, astfel de locuri sunt zonele publice dar care prezintă și un mediu propice de dezvoltare al fungilor precum toaletele publice, dușurile, piscinele sau saunele. Totodată trebuie menționat și faptul că ustensilele necesare pentru realizarea manichiurii trebuie sterilizate cu atenție pentru a nu transmite infecția de la o persoană la alta prin contaminarea instrumentelor.
Fiind o afecțiune ce apare la nivelul tegumentului medicul dermatolog este cel care pune diagnosticul. Majoritatea cazurilor necesită tratament întrucât infecția nu trece de la sine. Se începe inițial cu tratament local prin aplicarea de unguente, spray-uri sau soluții.
Ulterior, în cazul în care leziunea cutanată nu dispare, dermatologul va inițiat și un tratament antifungic pentru micoza piciorului administrat pe cale orală. Este important ca tratamentul să fie urmat cu conștiinciozitate datorită faptului că este o infecție ce poate recidiva necesitând reluarea tratamentului.
Forme ale infecției cu ciuperca piciorului și cum se manifestă
În funcție de localizare și aspect tinea pedis este clasificată în trei categorii :
- ▶️ Interdigital este forma care se manifestă cel mai frecvent. De obicei în spațiul interdigital 3 – 4. Tegumentul devine alb, umed, moale. Simptomatologia prezentă în acest caz este pruritul însoțit de senzația de arsură precum și de un miros respingător. Pruritul determină grataj producându-se astfel înroșirea zonei dar și posibilitatea apariției unor fisuri. Acestea din urmă pot fi adevărate porți pentru suprainfecție.
- ▶️ Forma keratozică precum și denumirea, această formă a infecției se manifestă printr-o creștere excesivă a stratului cornos al pielii. Apare pe întreaga suprafață a tălpii, se extinde pe călcâi și urcă și pe marginea tălpii, din acest motiv se mai numește și forma de tip mocasin. Poate determina și infecția patului unghial ducând la desprinderea unghiei. Inițial se îngroașă tegumentul, se usucă, ulterior apărând crăpături. De cele mai multe ori pacientul nu realizează că se confruntă cu infecție crezând probabil că are o piele mai uscată de aceea întârzie și apariția tratamentului.
- ▶️ Forma veziculară dintre toate formele prezente aceasta este cea mai rar întâlnită dar și cea mai dureroasă. Ca și localizare poate apărea pe talpă, cel mai adesea în mijlocul acesteia, pe lateralul tălpii, pe bolta plantară dar și interdigital. Fiind o zonă în care să exercită presiune datorită mersului în special, veziculele riscă să se spargă. Zona devine eritematoasă ( se înroșește ) și se edemațiază ( se umflă ). Veziculele sparte se usucă și formează cruste.
Datorită prezenței pruritului persoana începe să se scarpine, se produc leziuni iar o alta problemă ar fi că această se poate extinde în palmă, pe brațe și trunchi. Iată așadar un număr foarte mare de motive pentru a urma un tratament chiar de la primele simptome de apariție a micozei.
Ce simptome are ciuperca piciorului?
Ciuperca piciorului este o infecție ce apare la nivelul tegumentului. Este localizată adesea interdigital, plantar sau pe bolta piciorului. Este cel mai probabil ca pielea să fie umedă în aceste zone deci poate să creeze mediul necesar înmulțirii fungilor. Principala manifestare este pruritul.

Mâncărimea determină pacientul să se scarpine iar prin grataj infecția se răspândește pe toată suprafața plantară, patul unghial, mâini brațe și alte regiuni ale corpului. Tegumentul începe să se exfolieze, să se înroșească, se produce senzația de arsură, apare și durerea.
Pielea devine moale, albă, cu un miros neplăcut. Veziculele cu lichid devin incomode și datorită presiunii, la mers, se sparg. Fisurile sunt porți pentru suprainfecții. Edemul, zonele crăpate și durerea produc disconfort iar pacientul va prezenta dificultăți la mers.
Ciupercă între degetele de la picioare – poze care te ajută să o recunoști
Mai multe poze cu ciupercă între degetele de la picioare îți pot demonstra sau confirma faptul că și tu te poți confrunta cu aceeași afecțiune. Dacă apelezi la un medic dermatolog, o investigație clinică poate duce la diagnosticul de ciupercă la picior.
În cazul în care consideră necesar, va apela și la un examen micologic prin examinarea unei zone de tegument cu ajutorul microscopului. Cu ajutorul acestui examen se va putea determina mult mai bine care este cel mai potrivit tratament pentru tratarea rapidă și eficientă a acestei afecțiuni care a început să afecteze un număr tot mai mare de persoane.

Micoza interdigitală este relativ ușor de diagnosticat datorită localizării dar și a aspectului tegumentului infectat. Fiind o zonă predispusă la umiditate și cu un nivel de căldură mai mare decât restul piciorului, pielea interdigitală devine macerată și albă. Pielea se exfoliază însă, suprainfecția poate determina apariția veziculelor și a fisurilor. De obicei această formă este cea mai responsivă la tratament.
Metode prevenire micoza piciorului – ce putem face pentru a nu lua ciuperca?
Ca majoritatea patologiilor și pentru micoza piciorului sunt aplicabile metodele de prevenție pentru a evita apariția infecției, în acest caz la nivelul tegumentului. Prima metodă de prevenție pentru ciuperca piciorului evident vizează igiena adecvată ce presupune o piele curată dar și unghii tăiate scurt.
Pentru a nu limita pielea de la acest nivel se respire, articolele vestimentare trebuie să nu fie strânse pe piele. Încălțămintea trebuie adaptată temperaturii, șosetele de preferat să fie din bumbac. Cel mai sigur, atunci când vrem să facem sport și afară este foarte cald, facem o vizită la un magazin specializat în încălțăminte sportivă și alegem un model care permite corecta „respirație” a picioarelor.
Dacă v-ați planificat să mergeți la piscină, saună sau să folosiți dușurile publice, utilizați șlapi, sandale sau papuci pentru a evita venirea directă a tegumentului piciorului în contact cu suprafețele contaminate. După ce ieșiți din bazin, uscați bine zonele interdigitale.
Un alt aspect important, mai ales în ceea ce privește prevenția micozei piciorului este evitarea utilizării obiectelor ce aparțin altor persoane mai ales în cazul în care vă este cunoscut faptul că acestea prezintă o infecție la nivelul piciorului.

Ciuperca piciorului are un grad de contagiozitate foarte mare de aceea este bine să optați pentru servicii de manichiură și pedichiură unde știți sigur că se utilizează materiale sterilizate în prealabil. Utilizarea instrumentelor fără ca acestea să fi fost curățate și sterilizate, poate conduce la răspândirea infecției de la o persoană la alta. Dacă prezentați hiperhidroză la nivel plantar, adică exces de transpirație, este recomandat să consultați medicul pentru a menține umiditatea în limitele normale.
Bineînțeles că prevenția apariției infecției este cel mai bun și precoce tratament, însă dacă vă confruntați deja cu infecția și ați început să o tratați important este, chiar și în acest moment să preveniți reinfecția. De aceea esențial este să urmăriți tratamentul recomandat de dermatolog întocmai indicațiilor lui. Articolele vestimentare contaminate trebuie curățate cu înălbitor și apă fierbinte. Iar pentru a menține o umiditate normală puteți utiliza pudra de talc.
Tratament ciuperca unghiei – care este cel mai recomandat mod de tratare?
Micoza unghiei este o infecție greu tratabilă ce produce disconfort atât fizic cât și psihic pacientului. Nu este o afecțiune rară, oricine poate contacta boala. Studii în acest sens arată că un număr tot mai mare de oameni dezvoltă această patologie. Micoza unghiei este cunoscută în termeni medicali mai ales sub denumirea de onicomicoză, cuvânt provenit din limba greacă “onix” înseamnă unghie iar „mykes” înseamnă ciupercă.
În procent de 10% din populație prezintă onicomicoză. Șansele de a dezvolta ciuperca unghiei piciorului sunt de 10 ori mai mari față de posibilitatea contaminării unghiilor de la nivelul mâinilor. Cel mai frecvent sunt afectați bărbații, în special vârstnicii.

Policele și degetul mic de la picior de asemenea prezintă o predispoziție mai mare deoarece se ating mai frecvent de încălțăminte în timpul mersului. Femeile sunt predispuse la unicomicoză prin imersarea frecventă a mâinilor în apă creând umiditate constantă.
Dezvoltarea unui tratament pentru ciuperca unghiei necesită stabilirea gradului de infecție precum și tipul fungilor infectante. Tratamentul se împarte în două categorii, chirurgical sau non-chirurgical. În stadiile incipiente și mai ușoare se începe cu un tratament non-chirurgical, local, topic, prin aplicarea unor unguente, geluri, loțiuni sau creme. Pe măsură ce starea se agravează sau afecțiunea nu răspunde la tratamentul topic, se poate administra concomitent medicalția orală de antifungice.
În stadiile deja avansate, când tratamentele non-chirurgicale nu au fost eficiente sau în cazul în care pacientul a amânat începerea unui tratament în timp util, se recurge la tratamentul chirurgical (doar un astfel de tratament pentru ciuperca unghiei mai este benefic acum).
Aceasta presupune îndepărtarea temporară sau permanentă a unghiei sau unghiilor infectate. O altă opțiune ar fi acel tratament pentru ciuperca unghii cu laser sau terapie fotodinamică. Se utilizează fie laser NdYag, fie laser cu CO2 fracționat, sau radiații în cazul celei de-a 2 a proceduri menționată anterior.
Tratament cu bicarbonat pentru ciuperca piciorului
Există și un tratament cu bicarbonat pentru ciuperca piciorului. Este un ingredient la îndemâna oricui cu un multiple beneficii printre care și cel antifungic. Puteți ține sub control evoluția micozei piciorului chiar și tratarea acesteia astfel că nu este necesar să utilizați produse cu o compoziție chimică care pot fi agresive pentru tegument sau unghie.
Așa cum știți deja, ciuperca piciorului este greu de tratat și acest remediu naturist are nevoie de timp de la aplicare până la vizualizarea îmbunătățirii și vindecarea acestei patologii. Este necesar să realizați un program și să respectați modul de administrare și metoda de preparare.

Încălziți 1,5 L de apă peste care adăugați 110 – 130 ml de oțet de mere. Imersați picioarele în această soluție timp de 15 – 20 de minute. Uscați și apoi masați picioarele cu o pastă realizată din bicarbonat de sodiu și câteva picături de apă, zeama de lămâie sau apă oxigenată. Mențineți pasta 10 minute după care clătiți. Acest tratament cu bicarbonat pentru ciuperca piciorului se repetă până când tegumentul sau unghia își recapătă aspectul normal.
Alte forme de tratament pentru ciuperca piciorului
Tratamentul pentru ciuperca piciorului include și antifungicele eliberate fără prescripție medicală care pot fi administrate la domiciliu. Acestea se prezintă sub forma unor spray-uri, creme, unguente, pudră sau geluri. Se aplică local timp de 1 – 6 săptămâni. Substanțele pe care le conțin sunt terbinafina, miconazolul, clotrimazolul sau tolnaftatul. În cazul formei veziculare se preferă ca mai întâi acestea să se usuce după care să se aplice soluții Burow locale de trei ori pe zi.
În cazurile avansate se recomandă antifungicele administrate pe cale orală prin urmare necesită prescripție medicală. Acestea sunt fluconazolul sau itraconazolul. Se administrează pe o durată cuprinsă între 2 și 8 săptămâni.
Nu este recomandat să utilizați tratamente pe bază de hidrocortizon datorită faptului că au efecte majore asupra sănătății dacă nu sunt utilizate corect. De aceea ele se utilizează doar sub supraveghere medicală în urma unor prescripții bazate pe un diagnostic care le indică.

Tratamentul recomandat trebuie urmat întocmai și chiar dacă apar semne de vindecare precoce nu trebuie întrerupt datorită faptului că există șansa reapariției infecției. De asemenea, ca și tratament casnic, se poate utiliza usturoiul, sau un derivat antifungic și antibacterian provenit din arborele australian Melaleuca alternifolia. Se mai pot face soluții din ceai verde, apă de gură, ulei de lavandă. Acestea se lasă să acționeze timp de 10 – 20 de minute și se repetă de două trei ori pe săptămână.
Pentru micoza piciorului există suplimente naturale care ne pot ajuta?
Anumite studii arată că utilizarea unor suplimente alimentare ce conțin în special biotina pot fi utile pentru tratarea micozei piciorului. Biotina are rol de a întări unghiile subțiri și fragile. Suplimentele alimentare fac parte din medicina alternativă care se bazează pe tratamentul afecțiunilor într-un mod cât mai natural și mai puțin agresiv pentru organismul nostru. De asemenea s-a demonstrat că și arborele de ceai are efect antifungic prin urmare și prezența acestei substanțe în tratament poate fi utilă în vindecare.
Micoza piciorului este o afecțiune frecvent întâlnită. Cel puțin o dată în viață fiecare dintre noi a dezvoltat sau va dezvolta această infecție la nivelul unghiei sau tegumentul piciorului.
Suplimentele alimentare ajută la ameliorarea simptomatologiei și înlăturarea treptată a patologiei. Conțin în compoziția lor și substanțe naturale ceea ce face ca organismul să fie mult mai receptiv iar infecția să fie tratată mult mai ușor și rapid.
Vă confruntați cu micoza piciorului? Ați încercat tot felul de tratamente care nu au dat rezultat ? Nu mai știți ce să aplicați și cum să tratați? Noi venim în ajutor, vă oferim două soluții care v-ar putea scăpa de această infecție.

Respectați modul de administrare și veți vedea că rezultatele nu vor întârzia să apară. Mai este puțin și problemele dumneavoastră pot dispărea. Nu uitați însă că un diagnostic corect duce la un tratament adecvat pentru micoză, de aceea este recomandat ca inițial să consultați și un medic dermatolog.
Skinatrin este un produs antifungic puternic recomandat pentru tratarea infecției micotice de la nivelul tegumentului piciorului cât și a patului unghial, tot de la acest nivel. Ingredientele din compoziția sa au un efect antifungic prin capacitatea lor de a împiedica dezvoltarea ciupercilor.
De asemenea, sprayul Skinatrin pentru micoză mai conține acid undecylenic care alături de sulfatul de zinc au efect antiinflamator și antimicrobian. Uleiul esențial de arbore de ceai precum și extractele de plante naturale, de exemplu aloe vera, au proprietăți antimicrobiene cu efect calmant asupra pielii.
Trebuie să remarcăm faptul că această soluție nu are contraindicații. Trebuie însă să vă asigurați că nu sunteți alergic la unul dintre componentele acesteia. Suplimentul alimentar se aplică de două ori pe zi timp de o lună după care se face reevaluarea infecției și se stabilește dacă se continuă administrarea lui.
Bineînțeles, în prealabil se face igiena locală, după care se aplică o cantitate mică de produs. Se masează zona până se absoarbe crema. Este un tratament cu o eficacitate crescută, înlătură simptomatologia, ajută la hidratarea și regenerarea tegumentului. Prin administrarea corectă infecția poate dispărea complet dar se poate preveni și reinfecția. Mai avem desigur și alte tipuri de tratamente naturiste la dispoziție, însă te lăsăm să le descoperi singur pe site-ul nostru.
Sfaturi utile, care m-au ajutat sa scap de ciuperca incapatanata de pe unghia degetului mare de l-a picior. multumesc pentru ele